Meniu Închide

La 20 de ani este gata pentru un upgrade! Marcu Badiu 2.0 ne spune povestea sa

Marcu e un tânar jucător român de aproape 20 de ani, cu un mare potențial, apărut oarecum de nicăieri pentru suflarea baschetului românesc. S-a născut, a crescut și s-a format în Turcia, acolo unde familia sa trăiește. Cum de a ajuns înapoi printre români? Baschetul l-a adus, iar povestea sa cunoaște de-abia primele capitole, puștiul nostru scriindu-și prin muncă fiecare cuvânt.

Suntem în plină pandemie și tocmai ai fost confirmat pozitiv cu SarsCov2. Cum te simți? Cum abordezi momentul acesta dificil pentru noi toți și mai ales pentru întreaga echipă?

Mă simt bine, nu am avut niciun fel de simptom până acum. Încerc să nu mă gândesc la situația asta, ținându-mi mintea ocupată cu alte lucruri. Știu că fiecare coleg de-al meu va avea grijă de el și că suntem oameni puternici și rezistenți. A fost însă o experiență aproape ireală tot anul 2020, să văd la știri cum pandemia a lovit întreaga lume și cum ne afectează pe toți.

Te-ai născut în Turcia, ai pus mâna pe minge acolo, ai crescut acolo. Ne spui câteva lucruri despre copilăria ta departe de România? Ai învațat limba turcă în paralel cu limba română?   

Am avut o copilărie cât se poate de normală, implicat mai tot timpul în tot ceea ce înseamna sport. Îmi petreceam mult timp cu prietenii, mă descurcam bine la școală… Am fost un copil fericit!

Am învațat româna și turcă în același timp, crescând și fiind educat acasă în cultura și valorile românesti. Familia noastră nu ne-a izola pe mine și pe sora mea, ci ne-a încurajat să ne bucurăm de o experiență multiculturală. Am învățat turcă în mod natural, am fost născut acolo și toată lumea în jurul meu, cu excepția familiei mele, vorbea limba turcă. Am învațat româna acasă, vorbind cu familia mea, și, apoi, în vizitele în România, la familia mea extinsă. Având însă foarte mulți prieteni turci și mergând la școală acolo, limba turcă a devenit a doua limbă maternă.

În copilărie, ai avut prieteni români în Izmir?

Da, am avut câțiva prieteni români în Izmir și câteva familii prietene care locuiau în Istanbul și Ankara. Nu am petrecut, însa, așa mult timp împreună, fiind complicat cu distanța, dar încă suntem în relații foarte bune, ținem legatura și vorbim des.

Ai încercat mai multe sporturi și te-ai oprit la baschet. Cum te-ai hotărât asupra lui?

Am jucat baschet, tenis și am făcut înot, cam toate în același timp, când eram mic. Apoi am renunțat să mai merg la competiții de înot când antrenorul meu de baschet mi-a solicitat acest lucru.  Apoi am mai crescut, a trebuit să aleg între baschet și tenis, tatăl meu fiind antrenor de tenis în Turcia. Trebuia să mă concentrez în mod serios pe un singur sport și am ales baschetul, plăcându-mi foarte mult faptul că era un sport de echipă și aveam prieteni acolo.

 La NBA și liga turcă știu că te uitai cu sora ta, dar la LNBM aveai acces? Știai jucători români de baschet când erai copil?

Din păcate nu aveam acces la Liga Națională de baschet din România, singurul jucător român pe care îl știam era Gheorghe Mureșan, pe care îl cunoșteam din NBA.

Ai venit în România după un întreg juniorat în Turcia. Care a fost cea mai mare provocare când ai ajuns să joci în București?

În primul meu an în România a fost extrem de greu, mental și fizic. Eram departe de familie și de prieteni. Chiar dacă am crescut acasă în cultura românească, aici, în România, era încă o lume diferită pentru mine, oamenii erau diferiți. În ciuda faptului că stiam bine limba, o întelegeam corect, încă aveam dificultăți pentru că aici se vorbește foarte repede, mult mai repede decât eram obișnuit.

Însă cred că cel mai greu lucru a fost să fiu departe de mâncarea cu specific turcesc 😊

Din punct de vedere al baschetului a fost la fel de greu. Nu mai jucam cu adolescenți de vârsta mea, eram printre adulți, așa că a trebuit să evoluez rapid. Cred că am făcut o treabă bună atunci pentru un tânăr de 17 ani, plecat departe de casă, de părinți, de prieteni.

Ai oarecum și experiența echipei naționale. Cum crezi că vor evolua lucrurile pentru tine în direcția asta?

Da, am reprezentat România la naționala de juniori de câteva ori, fiind atât de mândru și de recunoscător pentru acest lucru. Anul acesta aș fi avut șansa să fac parte din lotul de seniori dar accidentarea de la începutul anului m-a ținut departe de această experiență. Sper să mă descurc la fel de bine și de acum încolo și să revina către mine șansa de a face din nou parte din națională.

Ce crezi că poți aduce în plus atât echipei naționale cât și echipei tale de club sezonul viitor?

Încerc întotdeauna să aduc prin aportul meu un plus de energie, atât în apărare cât și în atac.  Și mereu încerc să fiu un jucător de echipă, să îmi ajut colegii și echipa să performeze la fiecare meci.

Am fost la meciul cu Steaua în care te-ai accidentat. Făcusei o figură foarte frumoasă până la acel moment nefericit . A fost prima accidentare serioasă? Cum ai reușit să gestionezi mental tot procesul accidentării? A fost vreun moment în care ți-ai zis: gata, nu voi mai juca baschet?

A fost unul dintre cele mai urâte momente din viața mea. Avusesem deja un început de sezon destul de bun și mă simțeam foarte bine una peste alta. Da, era prima mea accidentare serioasă și când am auzit că trebuie să stau departe de teren 8 luni sau chiar mai mult, am avut un șoc.

La început, n-am fost așa de bine din punct de vedere mental, însă la un anumit moment a trebuit să accept că și accidentările sunt parte din “job”-ul meu și am început să muncesc din greu ca să revin pe teren în  cea mai bună formă posibilă. Chiar dacă a fost dificil – foarte dificil! -, nu m-am gândit niciodată că ăsta e momentul în care o să renunț să joc baschet.

Cât de bine cunoști baschetul juvenil din România? Cum l-ai caracteriza comparativ cu Turcia?

Nu cunosc foarte bine baschetul de copii din România pentru că nu am jucat deloc în sistemul acesta, dar din ce am observat în ultimii ani, nu e așa o mare diferența între România și Turcia. Sunt o mulțime de copii talentați în România care au același potențial, dacă nu chiar mai bun decât copiii din Turcia, dar cred că aici nu au nivelul de competiție suficient de ridicat ca să evolueze și să crească valoric. Probabil că în Turcia, datorită numărului mare de locuitori și a pasiunii pentru acest sport, există un nivel al competițiilor mai ridicat, care îi ajuta să se îmbunătațească și îi motivează.

 Ai doar 19 ani. Care îți este cel mai mare vis în baschet în acest moment?

Întotdeauna îmi setez obiectivele și idealurile în pași mici.  Așadar nu pot spune că am un “mare vis” ca să joc undeva anume. Pot însă spune că următorul pas este să devin un jucător important și respectat în campionatul României, și poate, apoi, să am un rol semnificativ într-o echipă din Europa.

Ce te motiveaza dimineața să te dai jos din pat și să mergi la antrenament?

Baschetul e ceea ce fac de când eram copil. Am muncit din greu să ajung aici, așadar, dacă tot am ajuns până aici, de ce să nu trag mai mult, să fiu mai concentrat?!  Pot să fac ce iubesc cel mai mult și am o șansă să devin mai bun!

Euroliga sau NBA?

Euroliga

Ai putea trăi fără internet?

Dacă aș fi forțat de împrejurări probabil că da, dar în condiții normale, cu siguranță că nu.

Care îți este cea mai mare slăbiciune?

Deserturile sunt slăbiciunea mea 😊

AR – Când dai scroll pe social media, preferi postările celebritaților sau ale prietenilor?

Ale prietenilor, cu siguranță. Mai ales că de unii dintre ei sunt foarte departe și nu am șansa să îi văd foarte des. Și apoi, cine e atât de interesat de contentul celebritaților?

 Cum vezi sezonul care vine, ca și component al echipei CSO Voluntari? Ți-ai propus ceva? Ai un obiectiv pentru 2020-2021?

Sunt extrem de încântat până acum pentru sezonul care urmează. Cred că vom face lucruri frumoase ca echipă. Pentru mine, sper să fiu sănătos, și să continui de unde am rămas la începutul sezonului trecut.

 Adela RUSU

 Foto: Răzvan Păsărică