Sâmbătă, 19 decembrie, campania ”Believe in Yourself”, derulată de CSO Voluntari alături de Mozzart România, a ajuns la episodul cu numărul patru. Astfel, după ce i-am inspirat pe copiii de la secțiile de volei, karate și handbal să creadă în ei și să se bucure de sport, le-a venit rândul baschetbaliștilor! Grupele de U14 și U15 au efectuat un antrenament deschis, sub privirile părinților, și sub îndrumarea antrenorilor Alexandru și Adriana Vlad, Inaki Codina și a coordonatorului secției, Alin Șipoș. Evenimentul a avut parte și de un invitat special: Vlad Moldoveanu. Cel mai valoros jucător român al ultimului deceniu le-a oferit celor mici o mărturisire sinceră și directă, concentrată pe parcursul său, din băncile școlii spre cariera profesionistă. Juniorii au plecat acasă inspirați și premiați, cu mai multă încredere în forțele proprii și cu mult entuziasm pentru anul care urmează!
Timp de o oră și jumătate, în Sala de Sport ”Gabriela Szabo”, mingea a fost driblată pe ritm de muzică hip-hop, presărată cu indicații în română, engleză și câteva cuvinte în spaniolă din partea antrenorilor. A fost un antrenament diferit, iar buna dispoziție ne-a cuprins pe toți. Dintr-un colț al terenului, Vlad Moldoveanu i-a privit pe juniorii CSO Voluntari alături de voleibalista Alice Kapelovies, prietenia dintre cei doi pornind de când erau la grădiniță, niște copii care nici nu visau că vor ajunge sportivi profesioniști.
Echipa Mozzart România a pregătit cu drag diplomele, medaliile și cadourile pentru sportivi, dar și pentru părinții lor. Ne mândrim că partenerii noștri au devenit din ce în ce mai apropiați de sport și de misiunea noastră de a atinge comunitatea prin valorile sportului! Ne-am bucurat de asemenea să avem și noi cadouri speciale de Crăciun și nu avem cum să nu le mulțumim pentru asta prietenilor de la SIRMA, de la SLooP și de la Curtea Veche, alături de alți oameni frumoși care au contribuit la zâmbetele copiilor.