Astăzi, 12 martie, echipa de baschet masculin dă startul în una dintre cele mai importante partide de nivel european din acest sezon, mai exact partida tur a dublei manșe dintre CSO Voluntari și Tartu Ulikool Maks & Moorits Basketball.

 

Este vorba despre o serie ce va decide echipa ce va obține biletele către Final Four-ul European North Basketball League, competiție ce ne-a oferit până acum partide frumoase, disputate și, mai ales, oportunitatea de a ne duela cu echipe de renume din Europa. Iar acum suntem gata să luptăm pentru a face asta în continuare, și în ultimul act al competiției, turneul final.

Echipa noastră se află deja în Tartu, Estonia deja de două zile și jumătate, deplasarea fiind una dificilă, mai exact două zboruri și un drum cu autocarul, astfel că odihna înainte de un astfel de meci a reprezentat o prioritate, dar și o oportunitate de a ne acomoda cu orașul și de a afla mai multe despre adversarii noștri, astfel că vom împărtăși și cu voi câteva dintre aceste informații.

 

DESPRE TARTU

Tartu este un oraș în sudul Estoniei, cu o populație de 93.124 de locuitori și capitala județului Tartu. În Tartu se află cea mai mare universitate estoniană, Universitatea din Tartu. Tartu este al doilea cel mai mare oraș din Estonia.

De altfel, universitatea menționată mai sus este cea care susține majoritar acest proiect, pe lângă autoritățile locale, beneficiând astfel de un complex de top ce include sala cu o capacitate de 2500 de locuri, 3 terenuri de baschet de antrenament, pistă de atletism, sală de fitness pe mai multe etaje și, per total, un spațiu ideal pentru organizarea de competiții și evenimente sportive.

La capitolul secții sportive și număr de sportive, putem spune că ne asemănăm, fiind vorba despre un număr de 10 secții și peste 1200 de sportive.

Universitatea, în schimb, numără un total de 15.000 de studenți, Tartu fiind considerată inclusiv capitală a tineretului în Europa.

 

Aceștia au o medie de 700 de spectator pe meci.

 

DESPRE ECHIPĂ

Tartu Ulikool Maks & Moorits Basketball, pe lângă ENBL, evoluează într-un campionat cu reguli diferite față de ce cunoaștem noi, fiind permis un număr de 4 străini în lot. Al 5-lea este permis numai achitând o taxă de lux.

Adversara noastră din Play-Off-ul ENBL are în lot 3 străini activi, cu mențiunea că în campionatul Estoniei jucătorii din Ukraina sunt considerați jucători locali.

Obiectivul acestora este câștigarea campionatului în sezonul 2023/2024.

 

Ca și istoric, putem menționa:

-        7 titluri de campioană a Estoniei (cel mai recent fiind în 2015)

-        8 cupe ale Estoniei (cea mai recentă fiind în 2022)

-        Finalistă Baltic League 2016

-        Joacă în Cupe Europene din 2002, bifând semifinalele FIBA EUROPE CUP în 2008 și semifinalele ENBL în 2022

 

În acest moment, gazda din această seară are un lot puternic, rezultatele de anul trecut și calificarea din acest an în Play-Off confirmând acest lucru, iar printre jucătorii de bază ai acestora se numără: Marth Rosenthal, Rinalds, Malmanis, Devin Harris, Anatolyi Shundel, Aaron Menzies.

 

După cum am menționat deja, seria se va juca după sistemul tur-retur, partida decisive urmând să aibă loc la Voluntari pe 26 martie.

Echipa noastră se prezintă în Tartu fără Rashard Odomes (accidentat), însă cu tot restul lotului apt de joc și gata de luptă, pentru a ne întoarce în România cu un rezultat pozitiv, unul care, desigur, nu este suficient fără un meci 2 la fel de bun, la care sperăm să ne bucurăm împreună.

 

Partida va debuta astăzi, 12 martie, orele 19:00, atât pe Orange Sport 3, în comentariul lui Cosmin Petrescu, cât și pe canalul de Youtube al competiției.