Se încheie Campionatului Național de Seniori și Tineret, una în care secția de atletism ne-a făcut mai mândri ca niciodată, dacă asta era posibil.
Asta pentru că în premieră, avalanșa de medalii de astăzi, vine pe cea mai înaltă scenă la nivel național, într-un campionat cu cei mai buni atleți din țară.
ZIUA 1:
Prima zi a celui mai important concurs al secției de ATLETISM la seniori și tineret s-a încheiat, iar sportivii antrenați de Vlad Calfa continuă să își doboare recordurile personale, alergând cele mai bune curse din sezon.
Toma Denis Simon devine vicecampion național la 400 de metri cu un season best de 48,74 de secunde, însemnând și personal best în sala Ioan Soter și nu se oprește aici, cucerind în același timp medalia de bronz la seniori, el fiind în primul an de Tineret.
Voinea Sorin face o cursă frumoasă cu timpul de 48,81 de secunde, cucerind medalia de bronz la tineret, season best și personal best la cea mai importantă competiție din sezonul de iarnă.
Spînu Cristina reușește să alerge cursa de 400 de metri cu timpul de 58,57 de secunde, fiind cel mai bun timp al ei din acest început de an, ea pregătindu-se pentru Campionatul Național U18.
ZIUA 2:
Șendrea Alexandru cucerește medalia de bronz la 60 de metri garduri cu performanța de 8,24 de secunde, categoria de vârstă TINERET.
Toma Denis Simon devine dublu vicecampion național la SENIORI și TINERET în proba de 200 de metri, cu timpul de 22,26 de secunde .
Ștafeta alcătuită din Voinea Sorin Alexandru, Fotache Ionuț, Șendrea Alexandru și Toma Denis devine vicecampioană națională la TINERET cu timpul de 3.11,09.
Cea mai frumoasă surpriză vine din partea lui Voinea Sorin Alexandru, care devine dublu campion național la 200 de metri plat, cu timpul de 22,23 de secunde și, astfel, îl putem declara cel mai rapid atlet din acest an la 200 de metri în sală.
În final, sportivii antrenați de Calfa Vlad au adus 9 medalii naționale.
Reușite care nu fac decât să reflecte nivelul de dedicare, muncă și seriozitate ai acestor tineri însă, chiar și așa, faptul că la doar 19 ani aceștia au un cuvânt important de spus la nivel de seniori, merită menționat și aplaudat din nou și din nou.
Felicitări întregii secții de atletism pentru familia pe care o formează, maniera în care se susțin reciproc, participare și reușite!