După o perioadă foarte dificilă, în care virusul ne-a forțat să stăm și mai distanțați decât de obicei, departe de baschet și de ceea ce iubim să facem, Adela Rusu a putut continua seria interviurilor #WeTheSouth. Ieri, ea a stat de vorbă cu antrenorul nostru secund, Dan Ioan, un tânăr foarte ambițios, crescut în baschet și dedicat 100% acestui sport. Vă lăsăm să lecturați conversația plăcută, dinamică și foarte deschisă pe care cei doi au avut-o.
La mulți ani din nou pentru cea de-a 29-a aniversare! Erai aproape să îți petreci ziua de naștere în izolare și fără tort!
Da, mai aveam foarte puțin, 2 zile, dar am ieșit la timp. Oricum, nu sunt genul de om care să facă mare tam-tam de ziua lui.
Cum te simți? Cum a fost experienta virusului? Ce ți-a lipsit cel mai mult in izolare?
Mă simt foarte bine, am ieșit și negativ la ultimul test. De fapt sunt mai mult decât bine pentru că, după 17 zile groaznice de stat în casă, fără antrenamente, am ieșit mult mai motivat, am comunicat mult mai intens cu oamenii, mă bucur din plin de libertate și de posibilități. La primul antrenament am vorbit continuu.
Am stat mai mult izolat într-o camera în timpul celor 14 zile, m-au ajutat și colegii de la club livrându-ne mâncare. Oricum după pierderea gustului, nu mai conta prea mult ce mâncam.
Cel mai mult mi-au lipsit antrenamentele, baieții și vremea frumoasă de afară.
Spune-ne povestea ta, de copil al baschetului românesc. Ce amintiri frumoase ai din timpul copilăriei?
M-am născut în Giulești, la două stații de casă, având doi părinți în lumea baschetului. Tata m-a luat mai tot timpul cu el la antrenamente. Cea mai frumoasă amintire este de pe la 3-4 ani când am nimerit prima dată coșul. Eram mic, nu aveam forța necesară aruncării mingii și o aruncam așa... ca din oală. M-am așezat sub coș și mi-a intrat mingea de dedesubt și a reintrat înapoi în coș. Evident că tatăl meu mi-a spus că nu se pune, dar pentru mine rămâne una dintre cele mai plăcute amintiri. Pe vremea copilăriei aveam ca program școală sau gradiniță și cu tata la antrenamente și meciuri. În acele timpuri regulile erau altele. Tata era în picioare ca antrenor, urmau pe bancă antrenorul secund, maseur-ul, eu și apoi jucătorii. De cele mai multe ori trăiam meciurile și țipam, mă manifestam. Când aveam 13-14 ani am ajuns la o echipă de juniori în care colegii m-au recunoscut ca fiind “copilul nebunatic” pe care îl văzuseră la meciuri țipând, cu ani în urmă.
Copil crescut pe banca tehnică. Cum ai început să joci efectiv într-o echipă? Care a fost parcursul tău de jucător?
Mama mea avea un club de baschet, “Amicii Baschetului”, împreună cu nașii noștri. După o vreme, din rațiuni logistice, s-au separat și părinții mei au refăcut clubul sub denumirea de ICED. E o poveste simpatică pentru că tatal meu jucase pe vremuri pentru ICED, o companie de construcții, iar mama mea, cautând un nume pentru club, a zis ICED, un nume format din toate inițialele noastre. Și așa a rămas.
La 10 ani am început oarecum oficial antrenamentele la Amicii, după câțiva ani m-am mutat la Dinamo, 2 sau 3 ani, și apoi la BC 97 unde aveam o echipă foarte bună la generația noastră, antrenată de Dan și Ștefan Săndulache. Exista acolo o atmosferă foarte frumoasă, de familie, aveam și o echipă de fete, mergeam unii la meciurile altora, fetele fiind chiar mai performante decât băieții în acel moment.
A urmat Otopeni la 17 ani, unde am avut un parcurs destul de bun, împiedicându-ne oarecum la turneul final, pierzându-l pe cel mai înalt coleg, Bogdan Țibîrna, din cauza unei accidentări. Am trecut apoi pe la CSM în anul cu Bacalaureatul, un an la Dinamo în divizia B, cu care am promovat și la care am jucat încă doi ani, Chiajna și Dinamo apoi cu câte un an, iar ultimul an în care am jucat a fost Mediaș.
Cum de te-ai lăsat atunci de jucat baschet?
La Mediaș am fost plecat pentru prima dată din București pe cont propriu, am învățat sa mă gospodăresc singur, a fost ca o școală a vieții. Totuși mă gândeam de ceva timp la ideea de a pune ghetele în cui, știind că nu toată lumea va fi Michael Jordan în baschet.
2-3 luni greu s-a înțeles cineva cu mine, n-a fost o decizie ușoară după 15 ani de făcut zilnic asta.
Am profitat atunci de clubul mamei mele ca să o ajut la antrenamente - mai mult ea m-a solicitat - și mi s-a părut interesant. Așa că am continuat să lucrez cu copiii. Făcusem deja cursurile de antrenori. Aveam licenta C si am lucrat atât cu grupe de fete, cât și cu grupe de băieți.
Ai avut și experiența loturilor naționale.
Da, am fost antrenor secund la lotul național U18 masculin, o experiență inedită din care am învățat și am văzut cum lucrează un antrenor cu experiență în baschetul juvenil, Milan Sokic.
Cum ai făcut trecerea la lucrul cu seniorii așa repede?
În 2017, înaintea unui turneu al lotului național U14 din Grecia, am primit un telefon de la domnul Marius Toma de la Craiova care mi-a propus să vin antrenor secund la echipa din Bănie, unde antrenor principal urma să fie Rami Hadar, un antrenor cu un palmares foarte bogat in spate, antrenor de Euroliga.
Era ca și cum te duceai la facultate…
Era ca și cum mă duceam la facultate, masterat și doctorat în același timp. Experiența a fost uriașă.
Ce ai învățat de la Rami?
Dintre toți antrenorii cu care am lucrat, este antrenorul de la care am invățat cel mai mult, tactic, tehnic, la nivel personal și la nivel psihologic. Este foarte important pentru un antrenor secund să lucreze cu un antrenor cu caracter corect, just, fără intenții ascunse și direct. Știa ca fusesem doar antrenor de copii, însă, chiar dacă nu aveam așa multe sarcini și responsabilități, încă din prima zi mi-a aratat direcția: “priveste 3-4 zile ce facem și observă, învață, iar apoi, dacă ai ceva de spus, poți întrerupe oricând antrenamentul”. N-am întrerupt niciodată antrenamentul, nu pentru că nu aș fi văzut ceva de corectat, ci pentru că el vedea tot. Am avut împreună foarte multe discuții în afara sălii, despre baschet, despre viață, despre orice, a fost o experiență foarte foarte importantă pentru mine vorbind cu cineva care a ajuns la cel mai înalt nivel la care se poate ajunge în Europa antrenând-o pe Macabi Tel Aviv.
Ai ramas la Craiova și dupa plecarea lui Rami?
Da, am mai rămas un an asistându-l pe Aco Todorov, iar acela a fost și un an cu rezultate, ajungând pe locul 4 înaintea play-off-ului.
A urmat Voluntari in 2019?
Am văzut ambițiile și proiectul Voluntari și m-am gândit de ce nu?
Și acum ești cu Sașa..
Cred că el este cel mai tânar antrenor principal cu care am lucrat și simt asta și la nivel de relație. Adică în toate situatiile de până acum eram colegi, antrenor secund- antrenor principal; cu Sasa situația e diferită având și vârste apropiate, mai sunt și Ionuț și Vlad Biasutti, tot cam pe acolo, și atmosfera este prietenoasă, toți cu dorință de performanță.
Ce așteptări ai pentru tine și pentru echipă anul acesta?
Așteptările mele sunt în concordanță cu cele ale echipei. Consider că dacă echipa are un sezon bun, și eu am un sezon bun. Evident mă aștept sa acumulez experiență, dar experiența o acumulezi și de la un meci de minibaschet sau U18. De exemplu acum particip la un curs FIBA, pe trei ani, FIBA Europe Coaching Certificate, cu 60 de antrenori din lume. Am făcut un modul și mai sunt două. Este o experiență fantastică pentru nivelul de juniori.
Ca antrenor ți-a fost Rami mentor, dar ca jucător cine te-a influențat cel mai mult?
În primul rând parinții mei. Ei mi-au pus mingea în mână, ei m-au învățat toate principiile corecte, sunt convins că datorită lor și expunerii mele la baschet am avut un drum frumos, iar după ei, fiecare antrenor și-a pus amprenta asupra mea, într-un fel sau altul.
Te-ai văzut vreodat și inginerul sau medicul Dan Ioan? Sau a existat doar baschet?
În timp ce jucam baschet dar și când am început să antrenez, m-am gândit că poate dacă nu mă apucam de antrenat, mi-ar fi plăcut să lucrez în media. Cel mai des îmi trecea prin cap să fac o emisiune radio dimineața, un matinal cu muzică, divertisment, umor. Deși, sincer, dacă mă urc la volan dimineața, vreau să ascult muzică, nu vreau să aud pe cineva vorbind. Dar iubesc ceea ce fac acum și nu e cazul de radio.
Tatăl tău a facut întodeauna parte din baschet. Te-a afectat chestia asta? Te mai afectează încă?
Nu mă mai afectează absolut deloc de ceva ani. Însă când eram mai tânar, mai copil, mă afectau multe comentarii și mă consumam.
Ești acolo unde vrei să fii? Sau mai e loc? Care îți e idealul carierei?
Mai e mult până departe. Țelul meu este să fiu antrenor principal la o echipă din România și să câștig cel puțin 2 titluri și apoi să plec la o echipă din afara țării.
Ce jucător admiri sau ai admirat în baschet?
Michael Jordan. Am avut norocul să prind niște DVD-uri cu el în copilarie.
Dar la vreo 11-12 ani, fiind cu tatăl meu la lotul de seniori, principal era antrenorul Asesoftului, Mladen Jojic. Iar când m-a întrebat ce jucător preferat am, eu i-am zis: Cătălin Burlacu. Eram mic, copil, nu știam cu adevărat cine e Burlacu la acel moment și cum se joacă baschet. Am realizat ce jucător fenomenal era mult mai tarziu, dar se pare că instinctul de copil a funcționat și timpul a dovedit că am dat un răspuns bun.
Cu cine ai vrea să joci 1 la 1. În afară de Jordan, căci cu el nu stiu dacă ai fi vrut…
Nu știu dacă mi-ar fi plăcut, ai dreptate, dar nici cu următorul: Kobe Bryant. Nu mi-ar fi plăcut musai să joc unu la unu, dar mi-ar fi plăcut să îi văd pe cei doi antrenându-se sau ce fac în spatele cortinei.
Povestește-ne despre pasiunile tale, dansezi, pictezi, cânți?
Îmi place să gătesc și să manânc. Mă uit la documentare. Dintre filme, le prefer pe cele bazate pe fapte reale. Citesc biografii.
Care e felul de mâncare preferat?
Nu am doar unul dar felul pe care l-as mânca absolut oricând e mâncarea de cartofi a mamei, de care m-am îndrăgostit de când eram mic.
Dacă ai avea 30 de secunde să vorbești întregii lumi, ce ai spune?
Să fie mai înțelegători unii cu ceilalți, să înțeleagă că suntem diferiți și putem avea opinii diferite și că este important să respectăm opinia altora, chiar dacă noi considerăm ca este greșită.
Primul lucru pe care l-ai face dacă ai câștiga la loto?
Uhh, e greu, aș face multe lucruri. Probabil în primul rând mi-aș lua o sticlă de vin special ca să sărbătoresc restul vieții mele liniștite.
Ți-ar plăcea să fii secundul cui din toată lumea baschetului?
Dacă ar fi să aleg, i-aș alege pe antrenorul lui Fenerbahce, Igor Kokoskov, și pe Greg Popovich.
Ce îți dorești pentru echipă anul acesta?
Să fim sanatoși căci altfel degeaba punem la cale marea cu sarea.